Museumholics in Poland

This is a guest post written by my colleague Gabriela Săndulescu and edited by me, after the meeting in Poland as part of an Erasmus+ project implemented in our school 2018-2020.

It is in Romanian, and it is Gabriela’s first attempt at describing such an educational experience in an article.

Thank you, Gabriela!

În perioada 10-16 martie 2019, delegația română a Colegiului Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, formată din patru eleve de 12 ani și 2 cadre didactice, a participat în Polonia la cea de-a doua întâlnire cu activități de predare-învățare în cadrul proiectului Erasmus+ 2018-2020 “Museumholics” desfășurat în școală cu spijinul Uniunii Europene.

Mesagerii colegiului sibian s-au întâlnit cu reprezentanți – elevi și cadre didactice – din celelalte țări partenere: Italia, Turcia, Lituania și Spania, toți găzduiți de inimoșii polonezi. A fost o săptămână dedicată vizitării muzeelor poloneze din 3 orașe importante: Varșovia (capitala țării), Kielce (și împrejurimi) și Cracovia. Toate muzeele vizitate pregătiseră programe educaționale speciale în limba engleză și astfel elevii, dar și profesorii, au învățat despre istoria de 1000 de ani a evreilor polonezi la Muzeul Polin din Varșovia, despre istoria naturală a Munților Holy Cross admirând acești munți cu piscuri înzăpezite și vizitând Muzeul de Istorie Naturală din Kielce, despre geografia și geologia locurilor fiind oaspeții Centrului de Geoeducație, parte a rezervației Wietrznia de lângă Kielce, despre identitatea europeană în această parte a Poloniei plimbându-se pe străzile Cracoviei și de asemenea pășind pe traseele muzeului subteran de sub Piața Mare din Cracovia.

Activitățile de la școala din Rudki au fost variate – cele mai interesante au fost confecționarea de decorațiuni de primăvară și pascale, dar și atelierele de lucru STEM din penultima zi.

Recomandăm cu drag astfel de proiecte educaționale tuturor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *